De-as fi cantec, as fi compus pentru pian si-as rasuna nepotolit in case mari, inalte, grele,
as impunge zglobiu, allegro ferestre largi,
liber-lasatoare de lumina din belsug,
as misca urechi ravnind infometate, m-as fereca la tine-n suflet piano, piano, si-apoi, la final, cu pedala apasata, as urla ca nu mai plec.
De-as fi tablou, ti-as mangaia fricos, tacut privirea,
cu cele mai stralucitoare forme in culori perfecte
inramate toate de ochiul tau,
TAU,
UNIC.
De-as fi fost floare, ti-ai fi petrecut noptile incercand sa pui capat dilemei dintre a ma lasa frumoasa cu moartea-mi deasupra sau a ma omori
chiar cu mana-ti inghetata de curaj pentru a-mi admira dumnezeiasca-mi corola, pentru a-mi simti catifelata petala, pentru a-mi inspira irespirabilul parfum, doar tu.
TU,
DOAR.
Si de-as fi masca, m-ai purta? M-ai picta?
De-as fi covor, m-ai calca zilnic in picioare?
Daca ti-as spune ca sunt dans, ai inchide ochii sa ma simti?
Daca as fi comoara, ai veni sa ma cauti?
Iar de sunt OM, ma crezi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu