Graba

De ce mergeti cu totii mereu asa grabiti?
Pareti cu gandul aiurea, bolnavi si obositi
V-as intreba incet: oare asta e viata?
Sau din greseala, toti, iarasi am ratat statia?

Urcati pe scari rulante de fericiri minore
Si cautati prin genti sperante incolore.
Lasati in urma dare de aer parfumat
Pe care-l impartiti cu cei ce v-au urmat.

Va-nghesuiti absenta cu frenezie surda,
Va risipiti speranta intr-o goana absurda.
Scapati pe jos credinta, ce altfel v-a creat
O lasati prada fricii, ce taina v-a furat.

Uitati din clipa-n clipa minunea diminetii,
Lasati in colturi negre necunoscutul vietii
Va bucurati de cat, de mult, de peste tot,
Dar nu priviti si cum, nimicul are-un scop.

Din panica si fuga faceti o noua lege
Desi e anormal, vreti toti sa va-ntelege.
Pe pleoape nicio raza de soare nu mai cade
stati toti ascunsi la munca sub tavanele fade.

Ce ati facut cu timpul? Unde e incantarea?
Ati ratacit si cantul, si visele si zarea,
Caci orizontul vostru sunt varfuri de pantofi.
Desi in intuneric, va credeti filozofi.

Prieten, seaman, tu, opreste-te o clipa,
Dezbraca-te de haina si ea stereotipa.
Priveste catre tine, cu ochii clari ai mintii,
si bucura-te acum de simplitatea vietii.

Iubirea e fireasca, muzica-i peste tot,
Lumina e-n fereastra, rasul e antidot.
Cu ochii catre cer sa-ti amintesti mereu,
Ca viata-i poezie si totu-i Dumnezeu.