Acasa

Mi-e dor de oraşul meu natal
În care totul merge lin, chiar cam banal.
şi unde timpul curge doar la pas,
Unde nu e nici grabă, nici impas.

Vreau sa mă plimb pe strada cu mulți tei,
Să scap de competiția de idei.
Doar să miros pământul mai prezent,
Căci aerul se respiră mai lent.

Şi cerul e mai jos şi mai curat,
Căci toate grijile el le-a furat,
Le-a măcinat mărunt în praf de stele
Şi a suflat uitare peste ele.

Potecile frunzoase altfel cântă
Sub paşi ritmati de ființă măruntă.
Le ştiu pe toate şi le caut iar
Să le ofer eternitatea-n dar.

Mi-e dor de tihna ce o am in piept
Când clopotul iar bate înțelept.
Şi ochii cer să admire din nou
Culorile pădurii, viu tablou.

Iar anii mei se pierd uşor in zare
Când mama mea frumoasă-mi iese-n cale.
Şi sunt copil din nou la pieptul ei.
Alung cu-n zâmbet anii ei cei grei.