miercuri, 9 decembrie 2015

Cearta


Să mă-nțelegi nu-ți cer, să uiți doar, poate,
că furia mea înalță zidurile toate.
Şi de tristețe, de neîmpăcare,
Îmi dau pe-afară clipele amare.

Şi sap prăpastii de cuvinte grele
În care cad tot gândurile mele.
Şi te alung, cu lipsă de răbdare
Şi vreau să pot să ştiu că sunt în stare.

Eu mă închid de rău că nu te schimbi
Cu uşi de plumb, cu lanțuri şi cu ghimpi.
Rup pe din doua dorul ce mă arde
Şi-l folosesc, presat, ca semm de carte.

Din vise fac covoare colorate
pe care calc desculță-n miez de noapte.
Iar de nu vii spre mine să mă-mpaci
Arunc in amintiri cu flori de maci.

Cum uit mereu că dragostea-ți lipseşte,
Noaptea greşelii iaraşi mă găseşte.
După perdea de stele mă ascund
Aştept să mă găseşti la tine-n gând.

De m-aş iubi mai mult! Să-mi fiu egală!
Să nu mai fiu doar o lumină pală!
Aş străluci în nopți de ne-nțelegeri pline
Şi m-aş ierta, nemaigăsindu-mi vine.

Şi-n fiecare dimineața îmi promit
Să fac mai mult, încet, fără sfârşit.
Din ceartă am să fac o poezie
Să o dedic, pentru iertare, ție.