Cand vorbesti, privesti, iubesti

Micuto, cu vorba ta duioasa,

Ghidusa si calda mereu

Imi faci viata lung si voioasa

Sa te-nteleg nici nu mai imi e greu.

Iubito, din ochii tai cei sinceri

Rasare speranta in noi

Alungi cu ras temeri

Si ne iubesti pe rand sau cate doi.

Primăvară

Într-un lan de verde crud,
Cu privirea către sud
Se zăreşte un pui mic
În brațele lui Bunic.

Când plouă

La noi când  plouă, plouă până-n suflet,
Cu picături de limpezire caldă.
Se-aude până-n piept al nopții urlet
Şi-n asfințit gălbui norii se scaldă.

Şi plouă tare peste case pline,
Lovind ferestre de speranțe clare.
Şi ne-ntrebăm mirați cât o mai ține
Pân' s-or usca şi visele la soare.

De plouă zgomotos, privesc furtuna
Ca pe o muzică ce-şi cheamă corul
Şi-mi aminteşte că întotdeauna
Doar apa cerului mai spală dorul.

Când stropii calzi mi-ating pielea uscată
Din viața cerului primesc putere
Şi mă arunc în fericirea dată
Ca intr-un lan curat de mângâiere. 

Şi las ploaia să-mi intre până-n gând
Să curete şi grija si tristețea
Să-mi ia toată durerea-al noptii vânt
Şi să privesc senin doar frumusețea.

Vindecare

Am să te vindec cu iubire multă
Atunci când corpul tău nu mai ascultă.
Şi am să fac magie din privire
Ca să alung toți monştrii tăi din fire.

De pielea iți va arde ca o torța
Am să mă lupt cu pace şi cu forță,
Să îți alung durerea printr-un cânt
Cu glas domol şi un surâs mai blând.

Când somnul ți-l alungă vreo durere
Am sa te mângâi mult şi în tăcere.
În brațe prea lipit am să te țin
Cu-n zambet să alung al tău suspin.

Când nu ştii ce-i cu tine şi ți-e teamă,
Am să iți inventez poveşti de seamă
Şi jocuri cu palate şi comori
Cu stele, luni, regate şi cu sori.

De eşti slăbit şi nu mai ai putere,
Putere am să-ți suflu din - - -.
Cu ruga cea mai caldă te ridic
Să poți să devii mare iar din mic.

Iar cerul cu iubirea sa măreața
Va picura prin nori sevă de viață
Şi bine iar vei fi, ca într-o clipă
Căci noi de dragoste facem risipă.

Şi repede cu zâmbet şi cu joacă
Ştim sigur că durerea o să treacă.
Tu te-ai trezit voios si luminat
De visul cel urât toți am uitat.

Iți mulțumesc că doar prin tine eu
Întorc mai des fața la Dumnezeu.
Ca tu ne faci viața aşa frumoasă
De când ai apărut la noi în casă.

Copiii cui?

Cătă durere să încapă-n lume
Când zac copii în paturi, fără nume,
Făcuți de mame cu inima ştearsă
Care-au uitat, cumva, să-i ia acasă.

Cum să mai rabde cerul înc-o zi
Când mă priveşti cu ochii maronii
Şi strigi prin ei, de răsună şi munții
Că încă vrei să îți cunoşti părinții?

Mânuțe rătăcite fără vrere,
Corpuri bolnave de-atâta tăcere,
Priviri pierdute care-şi cer dreptate
În lumea care le întoarce spate.

De neiubire si nemângâiere,
De pustiită inimă ce cere,
De lipsă de săruturi şi de frică
Te-ai rătăcit în lumea ce te strică.

Întinzi mânuțe implorând iubire
Ce-ar trebui să iți vină din fire.
Şi când te mângâi şi iți cânt uşor
Te linişteşti şi ți se face dor.

Aş vrea să urlu să m-audă cerul
Să zguduie credințe de tot felul
Să se audă suferința vie
Pân la cei doi ce ți-au dat viața ție.

Ce lume este asta? Cu ce oameni?
Tu, deşi mamă, acum eşti un nimeni
Că ai trăit în pântece cu prunci
Dar ai ales în lume să-i arunci.

De unde iți mai vine legănarea?
Cu ce să iți aducem vindecarea?
Ce viață te aşteaptă acum pe tine,
Copil frumos, bolnav şi fără vine?