joi, 17 martie 2016

Aşa departe


La ce-mi sunt bune paturi necuprinse
Când te ştiu iar cu brațele întinse?
Şi câtă linişte să mă cuprindă-n față,
Dacă pe tine nu te am în brațe?

Mi te-am desprins din carnea-mi neîntreagă,
Din piept am dezlipit partea ce leagă.
Şi stau cu rana mare şi deschisă,
Şi-mi car tristețea iar ca o artistă.

Îmi vreau cuvintele şi zilele şi norii,
Răsuflu dor de tine prin toți porii.
Şi număr clipele prin inimă ce bate
Pentru cât timp şi cale ne desparte.

Te simt, aşa departe şi cuminte.
La tine zboară gândul de părinte.
Oricâte străzi cu piatră şi cu case
Le spun la toți la tine să mă lase.

Cum să mai pot incă o zi să treacă?
Iar nopțile mă fac tot mai săracă...
Am să ajung doar umbră din lumină
Şi numai tu poți să mă faci senină.