Câteodata zilnică

Câteodată te simt mai tristă
Te-ntorci pe vârfuri, ca o artistă.
Câteodată eşti aşa clară,
Din ochii tăi se face vară.

Câteodată eşti cam nervoasă,
Te plimbi naucă, țipând prin casă.
Câteodată doar te las să plângi
Deşi, cu lacrimi, inima-mi frângi.

Câteodată mă prinzi de mână.
Mă crezi, probabil, un fel de zănă.
Şi câteodată zâmbeşti voioasă
Spre zorii zilei ce vrea să iasă.

Câteodată mă pui pe gânduri
Când din clipiri iți ies doar fluturi.
Câteodată, cu vocea ta duioasă,
Calmezi şi frica cea mai fioroasă.

Câteodată te prind în brațe.
Rămăi lipită cu nevăzute ațe.
Câteodată fug la tine-n gând,
Te-mbrățişez cu-n fel de cânt.

Câteodată iți cer să mă ierți.
O faci, dar numai după ce mă cerți.
Si câteodată te-ascult cum trăieşti
Şi te iubesc pentru că eşti.

Câteodată stau doar şi privesc
Ce minunat e trupul omenesc.
Si câteodată, chiar de eşti mică
Iubirea ta pe podium mă ridică.

Câteodată mă uit la stele,
Le mulțumesc pentru comorile mele.
Şi câteodată, când nu sunt cu tine,
Compun poveşti cu regi şi regine.

Rugăciune

Pe fluturi, pe aripi, pe stânci sau pe drum,
În visele vieții, în gând, chiar şi-acum,
cern numai iubire prin sită de viață,
Să rămână urmă, să o am şi-n față.

De bine, de drag, de zâmbet şi dor,
Pe umeri ce-mi țin trupul călător,
Las trenă de raze să scalde cărarea,
Să mângâie valea, muntele şi marea.

Din păsări, din flori, din lut şi agate,
Prin scorburi, prin zare, cătun sau cetate,
Fac lume, dau viață, zâmbesc peste tot,
Să prindă culoare, doar pentru că pot.

Cu tine, de mână, în şoapte, mereu,
Trăiesc mii de ani, prin sufletul meu.
Alerg pe cărare de fluturi si vise,
Mereu pentru tine am brațe deschise.

Cândva, mai de sus, sau poate oriunde,
Te voi mangâia pe suflet şi frunte.
Din nemărginire am să-ți fac coroană
Căci doar din iubire eu imi fac icoană.